Istoric
Centrul de Transfuzii Sanguine Tg-Jiu a fost înființat în 1973, funcționând într-o altă clădire decât cea actuală, cu un medic, domnul doctor Buzduceanu și cinci surori medicale, mutându-se în actualul sediu în 1979, sub conducerea domnului doctor Arjoca și apoi a doamnei doctor Dincă.
În anul 1992 dobândește personalitate juridică, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 7/1992, aflându-se de atunci în subordinea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Transfuzie Sanguină București (I.N.T.S.).
Din 1981, conducerea și dezvoltarea centrului a fost asigurată, vreme de aproape 4 decenii, de către doamna doctor Maria Cazan, până în anul 2015, urmată fiind de doamna doctor Călina-Nicoleta Căluțoiu.
În anul 2022 își schimbă denumirea conform OMS 1250/2022 în Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj.

Despre noi
Prin activitatea noastră asigurăm și coordonăm terapia transfuzională în cele șapte unități de transfuzie (U.T.S.) din spitalele județene.
De asemenea, în funcție de cerințe și de posibilități, sprijinim și alte spitale, în special marile centre universitare.
În laboratorul Centrului de Transfuzie Sanguină Gorj se efectuează o serie de analize de laborator, gratuit pentru donatori și contracost pentru restul populației (biochimie, imunohematologie, markeri virali, etc.).